
Î
n ultimele două săptămâni ţiţeiul s-a scumpit în paşi mici pentru a ajunge acum  la cel mai mare nivel de la moartea lui Ghadaffi. Dar conflictul din Libia este  o copilărie pe lângă ce poate face din preţul petrolului un nou război în Golf.  Perspectiva sa este agitată de toată lumea şi, în mod ciudat, cu cât sunt mai aprinse  spiritele cu atât mai mult se prelungesc discuţiile.
Cronologic, ultimele evenimente pot fi rezumate cam aşa – în urmă cu două săptămâni  UE a decis să impună un embargou treptat, până în vară, livrărilor de ţiţei iranian.  Ca de obicei europenii s-au trezit după ce au vorbit – sunt ţări în UE care depind  grav de aceste livrări. Iranienii au râs şi au strigat în vară, de ce nu imediat?  Şi ca să demonstreze că a luat în calcul această posibilitate Iranul a pus el Europa  sub embargou. Nu, nu toată europa ci doar Franţa şi Anglia. Acesta este motivul  imediat pentru care a şi sărit preţul ţiţeiului, dar toată lumea ştia că se va ajunge  la asta.
Într-un mod uşor ipocrit chinezii i-au mustrat pe iranieni că au decis să întrerupă  livrările de ţiţei către Franţa şi Anglia. Dar şi chinezii ştiau că la asta se va  ajunge. Ei au renegociat deja contractele cu Iranul şi, în schimbul unor garanţii  de securitate, au obţinut deja un preţ foarte bun pe ţiţeiul iranian. Indienii s-au  implicat şi ei în afacere, anunţând că vor lua tot surplusul de ţiţei pe care Iranul  nu îl mai trimite Europei. Nu este clar dacă India vrea pentru sine acest ţiţei  sau se gândeşte la un soi de brokeraj în numele Iranului.