Moda produselor ecologice este aplaudata de o buna parte din oameni, dar exista si numerosi indivizi care nu se ambaleaza prea tare pentru ca, pana la urma, a detine un telefon "eco" nu este suficient ca sa arati ca iti pasa de mediul in care traiesti. Sunt o multime de lucruri pe care trebuie sa le faci, unele foarte dificil de realizat din cauza efortului pe care trebuie sa-l depui: fizic si financiar.
Ca exemplu de efort financiar, luam casa ecologica. Investitia intr-o casa ecologica este enorma chiar si pentru cei cu bugete generoase, iar amortizarea acesteia se face pe parcursul a multi multi ani. Unde mai pui ca inca nu te poti lipsi de sursele traditionale de energie - panourile solare nu sunt suficient de puternice incat sa alimenteze o casa intreaga, iar eficienta lor depinde de conditiile meteo. Putem spune despre panouri ca sunt mai degraba o sursa auxiliara de energie. in viitor, speram sa devina primara.
Legat de vehiculele electrice, nici nu se pune problema in Romania. Pe langa faptul ca au un pret de cinci, zece ori mai mare decat o masina obisnuita, nu avem statii de incarcare, iar autonomia unei astfel de masini este scazuta.
Asa am ajuns sa ne limitam, cel putin in momentul de fata, la produse eco de casa: surse de iluminare, calculatoare, electrocasnice, televizoare, precum si diverse gadgeturi de amuzament.
in ipoteza in care esti fericitul posesor al unei garsoniere sau chiar al unui apartament, iata ce ai putea face ca sa economisesti bani in timp si sa fii totodata prieten cu "mama-natura".
Cateva idei pentru o locuinta "eco"
Iluminarea sa se faca doar cu becuri ecologice. Costul unui astfel de bec pleaca de la 6 Lei, iar consumul este de 6W pana la 35W. Un bec incandescent tipic are 60 - 100 de Wati.
Opteaza pentru un LCD TV sau, daca portofelul iti permite, un LED TV de ultima generatie. Atat LCD-ul, dar mai ales LED-ul, consuma mai putin decat o plasma.
Daca munca ta nu presupune lucrul cu aplicatii foarte pretentioase, renunta la sistemul desktop in favoarea unui calculator ultra-portabil. Pe langa economia de energie, vei economisi si mult spatiu.
Alege electrocasnice clasa A de eficienta energetica.
Pe timp de iarna, evita utilizarea caloriferelor electrice sau a resourilor si alege calorifere din otel sau fonta.
Ca sa detii controlul asupra consumului de gaz, monteaza-ti o centrala termica. Iarna, programeaz-o sa functioneze la anumite intervale orare. Cand vremea se incalzeste, opreste transferul apei calde in calorifer si las-o doar pentru menaj.
Daca amplasarea apartamentului este favorabila (pe nord sau intr-un climat mai racoros), renunta definitiv la aparatul de aer conditionat - consuma foarte mult si in anumite cazuri poate provoca sau agrava diverse afectiuni.
Propuneri care nu tin de consumul de energie, dar tin de responsabilitate si de bunul simt
Nu arunca gunoaie pe strada, nici macar un chistoc, o hartie sau o guma de mestecat.
Fa curat acolo unde ai mancat si ai baut, mai ales daca acel loc nu este curtea ta ci parcul, padurea, muntele sau plaja.
Nu fuma in locuri nepermise si, chiar daca fumatul este permis, nu-ti aprinde tigara daca in spatiul respectiv sunt copii.
Cumpara-ti o bicicleta si mai lasa masina sa se odihneasca. Pe distante scurte, iti poti folosi chiar si picioarele ca sa te deplasezi.
Daca ai produse electronice uzate fizic si/sau moral, intereseaza-te de un program de reciclare sau doneaza-le unor oameni mai nevoiasi care s-ar bucura sa le foloseasca.
Implica-te in campaniile pentru o tara mai curata si mai sanatoasa, macar o data pe an.
Nu fii taran de oras.
preluat de pe go4it.ro