Acest articol este un ghid pentru alegerea dimensiunilor televizorului, in functie de modul si scopul in care va fi utilizat in decursul timpului.
In cele mai multe cazuri, achizitia unui televizor are mai multe aspecte: bugetul alocat, specificatiile tehnice dorite si integrarea televizorului in camera. Se achizitioneaza display-ul dorit, se pozitioneaza pe o masuta lipita de un perete si se priveste de pe o canapea, cat mai confortabila, amplasata pe peretele opus al camerei si gata. Simplu si eficient, cinema la tine acasa! Insa, foarte putini dintre cei care fac asemenea alegeri stiu ca, acest lucru poate afecta calitatea imaginii perceputa de ochiul uman si ca, o simpla amplasare a ecranului in alta parte a camerei echivaleaza in anumite situatii cu un up-grade scump. În general, toată lumea priveşte la televizor de la o distanţă mult mai mare decât punctul optim de vizionare si de aceea, va aduc in atentie recomandarile unor autoritati in domeniu, ca THX sau SMPTE.
Pentru a intelege cine sunt cei care fac aceste recomandari va spun ca THX este o divizie a Lucasfilm, (infintata de George Lucas, creatorul celebrelor serii “Star Wars” si “Indiana Jones“), care acorda certificari de calitate pentru diverse produse audio/video, sali de cinema, camere de auditie etc. Sigla THX reprezinta o garantie a calitatii produsului sau serviciului pe care urmeaza sa-l primiti, compania reprezentand o referinta in universul video-audio.
SMPTE este prescurtarea de la Society of Motion Picture and Television Engineers, o organizatie care va implini 100 de ani de existenta in anul 2016 si este compusa, in majoritate, din ingineri implicati in industria filmului si a televiziunii. SMPTE detine peste 400 de standarde in domeniu, de la practici recomandate, pana la ghiduri pentru producţia de televiziune, film, cinematografe digitale, fotografie medicala sau înregistrare audio.
O substanţă controversată, care ajută legumele să crească mai repede, este folosită în exces de legumicultorii cu tradiţie din ţara noastră.
Românii abia aşteaptă la fiecare început de vară să dea bani pe o minciună, aceea că roşiile cultivate de grădinarii noştrii sunt mai sănătoase decât cele din import. Cumpărători au plătit şi 20 de lei pe kilogram luna trecută, convinşi că tomatele din zone cu tradiţie, ca sudul ţării sau Galaţiul, sunt cultivate natural. Ce nu ştiu consumatorii este că legumicultorii români folosesc în exces o substanţă controversată, numită Ethrel. Rolul acesteia este de a grăbi coacerea legumelor, dar chiar şi reprezentantul producătorului afirmă că în mod normal ar trebui interzisă.
Miracolul numit Ethrel
Trei zile. De atât au avut nevoie reporterii „României libere" pentru ca o roşie crudă, care abia a crescut pe fir, să se înroşească şi să fie gata de vânzare. Secretul coacerii rapide, chiar şi când vremea e rece şi ploioasă, stă în Ethrel, un produs interzis în unele ţări, dar care este folosit pe scară largă de grădinarii români care se grăbesc să ajungă la piaţă la începutul sezonului, când roşiile sunt mai scumpe. Orice grădinar cinstit recunoaşte că în condiţiile climaterice din ţara noastră roşiile nu au cum să se coacă natural până în luna mai chiar dacă au fost plantate în sere încălzite. În schimb, cei mai mulţi dintre legumicultori folosesc Ethrel, un produs chimic care face ca o roşie stropită să se coacă aproape pe loc. Deşi, în România, utilizarea sa este strict reglementată, ţăranii abuzează de această substanţă pentru a ajunge cât mai devreme în pieţele din oraşe.
Reporterii României libere au descoperit că legumicultorii cumpără la liber Ethrel şi îl aruncă pe roşii fără nici un discernământ şi fără să respecte indicaţiile producătorului, punând astfel în pericol sănătatea consumatorilor.
„Mai rapid ca Ethrel nu există"
Am mers în mai multe comune din judeţul Olt şi ne-am oprit la magazinele care vând pesticide şi îngrăşăminte pentru agricultură. Am cerut să cumpărăm Ethrel şi am fost serviţi încă de la prima unitate unde am intrat.
Î
n ultimele două săptămâni ţiţeiul s-a scumpit în paşi mici pentru a ajunge acum la cel mai mare nivel de la moartea lui Ghadaffi. Dar conflictul din Libia este o copilărie pe lângă ce poate face din preţul petrolului un nou război în Golf. Perspectiva sa este agitată de toată lumea şi, în mod ciudat, cu cât sunt mai aprinse spiritele cu atât mai mult se prelungesc discuţiile.
Cronologic, ultimele evenimente pot fi rezumate cam aşa – în urmă cu două săptămâni UE a decis să impună un embargou treptat, până în vară, livrărilor de ţiţei iranian. Ca de obicei europenii s-au trezit după ce au vorbit – sunt ţări în UE care depind grav de aceste livrări. Iranienii au râs şi au strigat în vară, de ce nu imediat? Şi ca să demonstreze că a luat în calcul această posibilitate Iranul a pus el Europa sub embargou. Nu, nu toată europa ci doar Franţa şi Anglia. Acesta este motivul imediat pentru care a şi sărit preţul ţiţeiului, dar toată lumea ştia că se va ajunge la asta.
Într-un mod uşor ipocrit chinezii i-au mustrat pe iranieni că au decis să întrerupă livrările de ţiţei către Franţa şi Anglia. Dar şi chinezii ştiau că la asta se va ajunge. Ei au renegociat deja contractele cu Iranul şi, în schimbul unor garanţii de securitate, au obţinut deja un preţ foarte bun pe ţiţeiul iranian. Indienii s-au implicat şi ei în afacere, anunţând că vor lua tot surplusul de ţiţei pe care Iranul nu îl mai trimite Europei. Nu este clar dacă India vrea pentru sine acest ţiţei sau se gândeşte la un soi de brokeraj în numele Iranului.
U
rmăriţi cu mare atenţie exerciţiul democratic din Germania, căci el este o lecţie pentru toate statele europene. Preşedintele ţării, Christian Wulff, şi-a anunţat demisia la câteva ore după ce Parchetul din Hanovra a cerut ridicarea imunităţii în urma suspiciunilor de corupţie. Presa germană îl critică pe Wulff de două luni, după ce a descoperit că anterior, pe vremea când conducea Guvernul din Saxonia Inferioară a acceptat un împrumut şi mai multe vacanţe din partea unor oameni de afaceri bogaţi, iar atunci când a fost descoperit, a încercat să facă presiuni asupra jurnaliştilor pentru a împiedica publicarea informaţiilor.
Pentru că media de la noi repetă oarecum obsesiv faptul că în calitatea sa de preşedinte al Germaniei Wulf are mai de grabă funcţii onorifice, poate ar trebui să pricepem cu toţii diferenţa dintre om de paie şi personaj reprezentativ.
Spre deosebire de preşedintele Franţei sau de cel al României, preşedintele Germaniei este ales de parlament. El face parte din executiv, este şeful statului dar, spre deosebire de Constituţia României, cea a Germaniei nu îi dă funcţiile de reprezentare în politica externă şi nici pe cele de conducere a CSAT. Aşadar Christian Wulff nu are nici servicii de informaţii, nici armata în subordine, acestea sunt ataşate domnei Merkel, şefa Guvernului Federal.
Printre atribuţiile pe care le are însă preşedintele Germaniei în comun cu cel al României se numără aprobarea şi promulgarea legilor şi, atenţie!, dizolvarea parlamentului, care în Germania poate interveni după primul vot de neîncredere pe care l-ar primi cancelarul Angela Merkel.
O
ricum ai lua-o discuţia despre miliardul de euro care va mări salariile bugetarilor şi pensiile, rămâne tot o negociere pe blana ursului din pădure. Asta pentru că statul român trebuie să împrumute anul acesta oricum o sumă de 20 de ori mai mare pentru a rostogoli datoriile şi pentru a acoperi deficitul care, chiar mai mic, tot există.
Dar bugetul unui stat nu înseamnă alocarea unor sume pe care statul deja le are, aşa cum cred majoritatea cetăţenilor. Bugetul este de fapt un plan de colectare şi cheltuire a banilor adunaţi în anul ce urmează de la cetăţeni. Altfel spus dacă prinzi ursul poţi să spui şi cât e blana, dacă îţi vei face din ea o plapumă suficient de lungă sau dacă nu cumva te-ai întins mai mult decât îţi permite ursuleţul de creştere economică pe care l-ai vânat.
Nimeni nu este mama Omida dar pentru a rezolva astfel de incertitudini în ani dificili care se mai poate întâmpla să fie şi electorali, oamenii cu adevărat inteligenţi concep politici şi nu doar mâzgăleli cu pixul pe o hârtie. Să scrii pe o hârtie tăiem tot cu 25% sau creştem tot cu 5% este un fel de mâzgăleală logică.
În timp ce politicienii noştrii dau măsura exactă a viziunii lor economice, francezii, care sunt şi ei în an electoral au făcut una mult mai deşteaptă. Controversatul Nicolas Sarkozy a avut curajul să majoreze cu un punct şi jumătate TVA-ul într-un an în care va candida la preşedinţie. A venit în acelaşi timp cu o reducere a contribuţiilor şi a lăsat neatins TVA-ul la produsele de bază. Ei bine, da, acesta este un pachet, o politică.
Se vor scumpi produsele din magazinele franţuzeşti? Da! Dar nu medicamentele, nu mâncarea şi nu produsele făcute în Franţa. Asta pentru că patronii din Franţa beneficiază de reducerea contribuţiilor, iar cei care vor alege să scumpească ceva vor avea spaţiu să mărească şi vreo câteva salarii pe ici pe colo. Din această mişcare bine gândită domnul Sarkozy îşi protejează locurile de muncă, le dă un avantaj exportatorilor francezi şi scumpeşte doar importurile de produse spre Franţa.
Nu, Sarkozy nu cumpără voturi majorând pensiile şi salariile bugetarilor. El câştigă pe merit voturile tuturor celor capabili să înţeleagă. Jos pălăria monsieur Frankozy!
