M
ANEAUA S-A FACUT MARE si se descurca singura. Arabizarea Romaniei este de cativa ani evidenta grotesca a peisajului cu tarani prea repede mutati la bloc. Este un peisaj tragico-bucolic, cu fete surazatoare iesite din diviziile de rufe puse la uscat. Ei ies la aer nu din nevoia instinctiva de soare, ci pentru a citi pe fetele trecatorilor. O citire care nu necesita opt clase obligatorii. Se aude? Se aude, combina cu zorzoane face toate ratele. Ajunge doar o fata curioasa sa se uite-nspre balcon, ca se si asfixiaza de placere.
Nici un comando cultural nu poate distruge celula de rezistenta a manelei (daca acesta ar putea fi genitivul). Ea este imuna la orice virus pentru ca, in primul rand, este rezistenta la temperaturi de minus 15 grade Celsius. Concret, testat la rece pe gerul din ianuarie 2006, cand pe strazile oraselor inghetate, vanzatorii de CD-uri se-ncalzeau la boxe ca la un foc inalt de tabara. in acelasi timp, la caldura semineului, starul manelist, cu tot codul penal pe fata, jubila lansarea celui de-al 30-lea album. Poporul a cerut, poporul trebuie aprovizionat. Un patriotism indirect, cu roade sigure: intrarea starului in Marele Dictionar de Mici Nume Proprii.
Societatea romaneasca nu este o candida peste care a navalit vulgaritatea. Dimpotriva, societatea romaneasca este moasa propriilor ei productii, inclusiv muzicale. Pentru unii fenomenul este derizoriu, generator de lacrimi dulci de cascat. Pentru altii chestiunea este cat se poate de serioasa. Si aceasta pentru ca oricate sfori de cerneala ar impleti, tot n-au cum sa lege prin pamflet un gust care nu se discuta. Este vorba despre acelasi gust, care nu se educa, al palmasului de la noi. Miza este mare, enorma, monstruos de gigantica. Miza este degradarea ca neam a romanilor.
Cateva observatii din respect. Maneaua asediaza taraba cu muzica, provocand o disonanta estetica teribila. Maneaua este inadecvata nu numai peisajului cultural european din care facem parte, ci si timpului post-industrial pe care-l traversam. Maneaua n-are defel tabu-ul nudului. Daca in interbelic la noi se facea plaja numai cu prescriptie medicala, maneaua secolului 21 se dezbraca din primul vers. Exista un anumit gen de manele, violent, care determina un exercitiu permanent de aparare fonica. Optiunea lui pentru obscenitate este manifesta. De aceea nu poti adopta o ironie calma, de salon, ci un protest uniform asumat.
Repetarea programatica a manelizarii accelereaza direct timpii de provocare la adresa bunului simt. Ea intretine nivelul ridicat de alarma antropologica in care se complac manelistii intr-o tara, repetam, ortodoxa! Un manelist este un pachet amorf de materie. Acest tip de sunete ii provoaca saliva la toate nivelurile poftelor. Da, cu Vijelie in urechi fiecare zi este o sarbatoare. Cat despre interpretii de manele, ei sunt adevarate incarnari concomitente ale ingamfarii. Ei nu traiesc in secolul 21, ci in secolul 1 dupa Guta. Lumea incepe cu ei si pentru ei. Ca rasa favorizata, ei praznuiesc cotidian emanciparea maimutei. Cu un apetit precoce pentru notorietate, regnul manelist se extinde in progresie geometrica. Hedonici prin natura si muzicanti prin destin, ei cred foarte natural ca ombilicul Terrei a suit in batatura lor pavata.
in privinta limbii romane, ei se straduiesc sa stoarca tot ce a mai ramas din imposibil. Filamentul incandescent al trairii manelice se alimenteaza din principiul minimului efort in vorbire. Lingvisti de talie personala, uzeaza impertinent de limba lui Arghezi, tragand de glezne iambii, ca-ntr-un pat al lui Procust. La ei gramatica limbii romane este un dusman inexistent, pentru ca ei gandesc precum scriu. Sensibili la tehnica si la mode, snobi prin definitie, ei sunt primii utilizatori ai pachetelor cu neologisme descarcate in portul international Constanta.
Universul interior al manelelor este un sordid apartament cu 2 camere, confort 3 nedecomandat. Textele lor sunt revansele resentimentelor care-i macina. Manelistii simt comploturi in orice tuci cu mamaliga si vad dusmani peste tot. Un labirint inchis , in care Dumnezeu este un Yahve razbunator, chemat ori sa-i nimiceasca ontologic, in stirpe, ori sa le serveasca lungi Canosse. in arealul manelist femeia este un animal de casa, o unitate de prestari servicii, un medicament de uz uman. Copilul nu este un prunc, ci proiectia snoaba a tatalui ambitios, care vrea sa-i calce neaparat pe urmele lui grele.
Daca auditia unei manele este un zenit fonic al chinului, antipodul ei extrem este muzica de factura bizantina. Muzica bizantina este ceea ce maneaua n-ar putea fi niciodata: o prelucrare originala, de un perfect lirism, a traditiilor muzicale orientale. N-ar putea pentru ca nici nu-si propune; maneaua este un perfect idiom de zgomot schiop, de geampara de divertisment. O solutie ar exista: infiintarea unei minoritati a normalilor in Romania. Astfel si-ar putea cere si ei, in cea mai dulce traditie corect politica, dreptul la o respiratie neviciata.
Un autostopist povestea cum a intrat in masina unui cetatean de nationalitate romana - dupa numar si accent. Tot drumul a ascultat aceeasi manea, fara de inceput si fara de sfarsit, din doua strofe si-n refrenuri. Daduse peste maneaua infinita, regina tampa a manelelor.
