O
rice expunere la soare mai mare de 20 de minute necesita folosirea unei creme cu factor de protectie peste 16.
Specialistii dermatologi, citati de site-ul de sanatate iVillage, au realizat un ghid de expunere corecta la soare, adica fara sa ne ardem pielea sau sa facem insolatie.
Ghidul contine cateva sfaturi care, odata urmate, va feresc de neplacerile datorate unei expuneri excesive la razele solare.
- Obisnuiti-va treptat cu temperatura de afara. In prima zi nu petreceti mai mult de zece minute la soare, urmand ca treptat, in urmatoarele zile sa prelungiti timpul de expunere cu 10-15 minute.
- Purtati haine din materiale usoare si palarii cu boruri mari, sau o umbrela de soare. Pretejati-va ochii purtand ochelari de soare.
- Evitati realizarea exercitiilor solicitante fizic pe vreme de canicula. Mancati alimente usoare si incercati sa nu adormiti cand stati la soare.
- Chiar daca majoritatea dintre noi stim ca vara trebuie sa consumam cel putin opt pahare de apa pe zi (doi - trei litri), peste jumatate din populatie nu consuma mai mult de patru pahare de apa zilnic.
- Folositi intotdeauna crema cu factor de protectie solara atunci cand ajungeti sa va expuneti la soare mai mult de 20 de minute. Cremele sunt clasificate in functie de nivelul factorului de protectie solara, care arata cat de eficiente sunt in filtrarea razelor ultraviolete (UV). Folositi produse cu factor de protectie peste 16, iar in cazul copiilor apelati la cele cu factor 30 sau chiar 40. Aplicati crema cu 15-30 de minute inainte de expunerea la soare. Reaplicati crema la fiecare doua - trei ore.
Potrivit unui studiu britanic, citat de "Daily Mail", multe dintre cremele impotriva ultravioletelor, existente pe piata nu ofera protectia pe care o prezinta pe ambalaj. Ei au intocmit un clasament al celor mai eficiente creme.
Topul celor mai eficiente creme de protectie
- Nivea Sun Moisturising Sun Spray, cu factor 17 ;
- Garnier Ambre Solaire Clear Protect, cu factor 18,7;
- Asda Sun System, protectie solara 18,9;
- Boots Soltan Moisturising Sun Care Lotion, factor 15,2;
- L Oreal Solar Expertise Advanced Anti-Ageing Sun Protection Lotion, factor de protectie 15,8.
preluat de pe adevarul.ro