Rezolutia
Lucrurile par sa stea destul de simplu la acest capitol. Pe piata veti gasi ecrane cu doua rezolutii: 1366x768 si 1920x1080. Am exclus acele modele cu diagonala de 48 cm, 51 cm sau 56 cm care nu sunt decât monitoare de 19”, 20” si 22” cu tuner TV inclus. Acestea fiind spuse, trebuie stiut ca principiul „mai mare e mai bine” nu se aplica neaparat în cazul de fata.
Când spunem high definition, primele lucruri care ne vin în minte sunt formatele video 720p si 1080i/p. Pentru cei care nu stiu, acestea sunt echivalente cu rezolutiile 1280x720 si 1920x1080. Literele p si i sunt prescurtarile de la progresiv si interlaced. Un semnal video progresiv afiseaza integral cadrele cu frecventele de 50 Hz sau 60 Hz. Semnalul video interlaced, care în limba româna s-ar putea traduce prin împletit, afiseaza un cadru în doua etape. Mai întâi vor fi afisate liniile cu numar impar, iar apoi cele cu numar par. Fiecare pas este repetat de 25 sau 30 de ori pe secunda, astfel ca ochiul uman nu percepe alternarea în cazul unei imagini statice. În cazul imaginilor în miscare rapida însa, se va observa decalarea între jumatatile de cadru afisate.
Diagonala ecranului
Chiar daca doriti sa achizitionati un LCD TV cu diagonala cât mai mare, trebuie sa tineti cont de spatiul în care îl veti amplasa. Distantele de vizionare confortabila în functie de diagonala ecranului sunt urmatoarele:
- diagonala mai mica de 27” sau 68 cm – 0,8 - 1,5 m
- diagonala între 32” si 37” (81 - 94 cm) – 1,8 - 2,4 m
- diagonala între 42” si 46” (106 - 119 cm) – 3 - 4,2 m
- diagonala mai mare de 50” sau 127 cm – peste 5 m.
Dimensiunile camerei sunt importante pentru alegerea unui LCD TV
În aceste conditii, o rezolutie de 1920x1080 este recomandata pentru LCD TV-uri cu diagonala mai mare de 42”. Diferenta de rezolutie va fi sesizabila daca veti cumpara un ecran mare si îl veti amplasa la o distanta mai mica decât cea recomandata. Astfel, la un ecran cu diagonala mai mare de 100 cm veti observa diferenta de calitate a imaginii oferita de rezolutia 1080i daca îl veti privi de la o distanta mai mica de 3 m.
Contrastul
Am ales sa analizam în acest articol doar panourile LCD, dar nu putem sa trecem peste faptul ca pe piata se gasesc destul de multe plasme. La capitolul contrast, acestea din urma au un avantaj asupra LCD-urilor. Televizoarele cu plasma pot reda foarte bine nuantele închise de negru, în contrast cu panourile LCD care se lupta sa le ajunga din urma. Pe de alta parte LCD TV-urile se vad mai bine în camere bine luminate datorita filtrului mat al ecranului.
Contrastul real al panourilor LCD se plaseaza în jurul valorii de 1000:1. Toate ratele de constrast care depasesc de mai multe ori aceasta valoare se pot obtine doar în conditii speciale si sunt aproape irelevante pentru utilizatori. Nu exista un algoritm standard de masurare al acestui parametru pe care sa îl foloseasca toti producatorii. Fiecare îsi alege metoda care îi va avantaja rezultatul, printre acestea numarându-se masurarea intensitatii culorii negre când panoul este oprit sau masurarea intesitatii albului pe o suprafata foarte mica si de la distanta. Recomandarea noastra este sa eliminati din decizia de cumparare factorul contrast. Diferenta de cost dintre o rata de 5.000:1 si una de 15.000:1 nu prea se merita.
Timpul de raspuns
Problema timpului de raspuns pentru panourile LCD este destul de bine cunoscuta, iar producatorii au facut eforturi de-a lungul timpului pentru a o remedia. S-a ajuns astfel la valori de 6 sau 8 ms, destul de bune pentru majoritatea scenelor afisate. Din pacate, efectul de ghosting este înca perceptibil în cazul imaginilor în miscare rapida. Timpul de raspuns ramâne un parametru semnificativ în alegerea unui LCD TV, recomandata fiind o valoare cât mai mica.
Conectorii video
Diferentele la acest capitol nu sunt majore, dar pot fi luate în considerare de utilizatorii care au mai multe surse de semnal video pe care doresc sa le conecteze simultan la LCD TV. Majoritate televizoarelor dispun de conectori Compozit, S-Video, Component, VGA, DVI si HDMI. Conectorul compozit ofera cea mai slaba calitate a semnalului si este destul de frecvent la multe dispozitive de redare a semnalului video. Mufa corespunzatoare este de tip RCA cu cablu coaxial. Conectorul S-Video va oferi o calitate mai buna a imaginii decât cel Compozit. Mufa S-Video este destul de comuna pentru placile video ceva mai vechi. În lipsa unui conector VGA sau DVI pe panoul din spate al LCD TV-ului, S-Video ar putea fi singura solutie de afisare a imaginii redate de calculator.
Conditia minima pentru a afisa semnal video HD este prezenta conectorilor Component. Acestia sunt de tip RCA si pot primi semnal analog sau digital. Conectorii analogici se mai numesc RGB si fiecare are culoarea componentei de imagine pe care o transmite (rosu, verde si albastru). Conectorii digitali sunt indicati prin notatiile Y, Pb si Pr. Dispozitivele cele mai cunoscute care folosesc iesirea video Component sunt consolele de jocuri, printre acestea numarându-se Sony PS3 si Microsoft Xbox 360. Trebuie mentionat ca nu toate LCD TV-urile accepta semnal 1080p prin portul Component. Va trebui sa consultati specificatiile complete ale dispozitivului în acest sens.
Conectorii specifici calculatorului sunt VGA si DVI. Primul mai este numit RGB sau D-Sub, dupa forma conectorului, si transmite semnalul în mod analogic. Mufa VGA a început sa fie din ce în ce mai putin folosita de producatorii de placi video, fiind înlocuita de interfata DVI. Aceasta transmite semnalul în mod digital si, teoretic, calitatea imaginii ar trebui sa fie mai buna decât cea transmisa prin portul VGA. Pentru ca LCD TV-ul cu conector DVI sa fie compatibil cu sursele video HDTV, acesta trebuie sa suporte standardul HDCP de protectie continutului digital.
Cea mai noua interfata video si cel mai frecvent asociata cu formatele video HD este HDMI. Aceasta a fost creata în jurul mufei DVI, dar include pini pentru semnalul audio. HDMI este astfel partial compatibil cu DVI, o parte din producatorii de placi grafice oferind în pachet un adaptor DVI-HDMI. La ora actuala exista trei versiuni pentru standardul HDMI, 1.1, 1.2 si 1.3. În cazul în care preconizati achizitionarea unui player Blu-ray sau conectarea unui receiver HDTV prin satelit, va recomandam alegerea televizoarelor cu suport pentru HDMI 1.3. Aceasta ofera printre altele o latime de banda dubla fata de celelalte versiuni si compatibilitate extinsa cu dispozitive noi.
Un set aproape complet de conectori video
În cazul în care aveti mai multe surse video cu acelasi tip de conector, ati putea sa va uitati dupa televizoare LCD care au mai multe mufe de acelasi fel. Unele modele noi se remarca prin faptul ca dispun de doua mufe HDMI sau o pereche de conectori de tip Component.
Unghiurile de vizibilitate
Este recomandat sa cumparati un LCD TV cu unghiuri de vizibilitate cât mai apropiate de 180 de grade. Evitati valori de 160 de grade care implica prezenta un panou mai vechi. Panourile folosite de modelele noi au în cele mai multe cazuri unghiuri de vizibilitate verticale si orizontale de 176 sau 178 de grade.
Se poate spune ca fenomenul LCD TV, cu febra aferenta, a prins si la români. Daca nu te poti lauda cu masina din garaj, trebuie macar sa ai diagonala televizorului mai mare decât a vecinului. Ne întrebam totusi daca avem nevoie de noile televizoare si daca da, ce trebuie sa stim când vrem sa cumparam unul.
Avantajele LCD TV-urilor
Avantajele LCD TV-urilor în fata televizoarelor obisnuite sunt majore. Unul dintre cele mai importante este lipsa radiatiei X specifice tubului cinescop. Un alt avantaj la fel de important este dimensiunea. Televizoarele cu cristale lichide sunt subtiri, rareori depasind 10-15 cm grosime. Multi ar putea sa întrebe de ce nu am mentionat diagonala sau rezolutia. Acestea sunt într-adevar avantaje foarte importante, dar de care marea majoritate a românilor nu se pot bucura.
Privind lucrurile doar din perspectiva televiziunii, în tara noastra LCD TV-urile sunt aproape inutile. Nicio televiziune nationala nu transmite programele la rezolutie HD, iar reteaua actuala de televiziune prin cablu nu permite retransmiterea canalelor externe HD. Exista câteva exceptii, dar numarul clientilor care îsi permit sa plateasca abonamente de pâna la 100 euro/luna pentru televiziune digitala de tip IP TV este în cel mai bun caz de ordinul sutelor.
Tot din perspectiva televiziunii standard definition care este cea mai populara la noi în tara, diagonala mare a LCD TV-urilor nu este pusa în valoare. Aspectul ecranelor cu cristale lichide este 16:9, pe când cel al televizoarelor obisnuite este de 4:3. Astfel, fie vom avea doua zone nefolosite de o parte si de alta a imaginii, fie vom scala imaginea 4:3 pe un ecran 16:9, distorsionând semnificativ informatia afisata.
Daca ne gândim ca un LCD TV poate fi usor conectat la un player DVD sau la un calculator de pe care se pot reda filme cu rezolutii mai mari de 640x480, atunci lucrurile se schimba. Acesta este la ora actuala cel mai important avantaj din perspectiva rezolutiei si a diagonalei mai mari oferite de un LCD TV.
Comparativ cu televizoarele obisnuite, majoritatea LCD TV-urilor nu au ecran care reflecta lumina. Asta însemna ca ele se vor vedea bine si într-o încapere luminata natural si nu vor reflecta o sursa de lumina puternica, cum ar fi un bec. Un ultim aspect, mai mult sau mai putin important, este acela ca o imagine fixa poate lasa urme definitive pe un tub catodic daca este afisata mult timp. Acest lucru nu se aplica la panourile LCD.
preluat de pe go4it.ro