T

e trezeşti dimineaţa convins că vei avea, în sfârşit, o zi frumoasă. Porneşti spre serviciu optimist, dar în tramvai doi pensionari se plâng de veniturile mici cu care sunt nevoiţi să jongleze în fiecare lună. La serviciu, colegii se lamentează şi ei de cerinţele exagerate ale şefilor, de program sau de leafă. Pe seară, stabileşti să ieşi în oraş cu prietenii.

După ce locul şi ora au fost bătute în cuie, te sună şi, în loc de scuze, se plâng că nu mai au timp să ajungă, că nu mai au bani şi că nu mai suportă cum toţi vin şi le cer câte ceva. Pe scurt, îţi spun că „e nasol”.

Lucrurile merg din rău în mai rău sau cel puţin aşa îşi spun cei din jur. „În ţara asta, nu se mişcă nimic”, „dacă nu ai pile, nu ai cum să reuşeşti” sau „viaţa e în altă parte” sunt expresii deja tocite.

În căutarea nefericirii

Nici românii care trăiesc în afara graniţelor nu văd viaţa în culori mai calde. Georgiana (25 de ani) a plecat acum câţiva ani la studii în Franţa şi a decis să rămână după terminarea lor.

Cu toate că mulţi tineri români şi-ar dori să fie în locul ei, Georgiana se plânge mereu de câte ceva. Asta deşi locuieşte în apartamentul unei prietene şi nu e stresată că va rămâne pe drumuri dacă nu-şi plăteşte contribuţia la chirie. E convinsă, în schimb, că ghinionul se ţine scai de ea.

„De opt luni de zile aştept să se ivească ceva, un stagiu, o ofertă de muncă în domeniul meu, dar nimic. Am primit în toamnă, când am început căutările, un stagiu la Paris, dar l-am refuzat pentru că era departe şi nu cunoşteam pe nimeni acolo, pe când aici, am mulţi amici”, mărturiseşte tânăra. Georgiana lucrează acum ca vânzătoare pe mai bine de o mie de euro pe lună. Chiar şi aşa, ea spune că banii îi ajung cu greu şi şi-ar dori să fie în locul prietenilor ei care au deja maşină, unii chiar şi casă, iar alţii îşi permit să călătorească frecvent.