U
rmăriţi cu mare atenţie exerciţiul democratic din Germania, căci el este o lecţie pentru toate statele europene. Preşedintele ţării, Christian Wulff, şi-a anunţat demisia la câteva ore după ce Parchetul din Hanovra a cerut ridicarea imunităţii în urma suspiciunilor de corupţie. Presa germană îl critică pe Wulff de două luni, după ce a descoperit că anterior, pe vremea când conducea Guvernul din Saxonia Inferioară a acceptat un împrumut şi mai multe vacanţe din partea unor oameni de afaceri bogaţi, iar atunci când a fost descoperit, a încercat să facă presiuni asupra jurnaliştilor pentru a împiedica publicarea informaţiilor.
Pentru că media de la noi repetă oarecum obsesiv faptul că în calitatea sa de preşedinte al Germaniei Wulf are mai de grabă funcţii onorifice, poate ar trebui să pricepem cu toţii diferenţa dintre om de paie şi personaj reprezentativ.
Spre deosebire de preşedintele Franţei sau de cel al României, preşedintele Germaniei este ales de parlament. El face parte din executiv, este şeful statului dar, spre deosebire de Constituţia României, cea a Germaniei nu îi dă funcţiile de reprezentare în politica externă şi nici pe cele de conducere a CSAT. Aşadar Christian Wulff nu are nici servicii de informaţii, nici armata în subordine, acestea sunt ataşate domnei Merkel, şefa Guvernului Federal.
Printre atribuţiile pe care le are însă preşedintele Germaniei în comun cu cel al României se numără aprobarea şi promulgarea legilor şi, atenţie!, dizolvarea parlamentului, care în Germania poate interveni după primul vot de neîncredere pe care l-ar primi cancelarul Angela Merkel.